Poezie universala

Subiect: Poezie universala Joi Mar 10, 2011 7:35 am

Rezumarea primului mesaj :

Adrian Păunescu Pacient la final de veac

Şi află, doctore, c-aici mă doare,

Acolo unde geme-un colţ de ţară,

Acolo unde plînge fiecare

Ca naţiunea noastră să nu moară.

Iar dacă e de completat o fişă,

Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,

Începătura bolii este grijă,

Am tricolorul ciuruit pe sînge.

Farmacopeea stă să se răstoarne

Asupra mea cu toate ale sale,

Dar eu port rana veacului în carne

Şi am în splină ţărăneasca jale.

Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul

Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă,

Apoi să-mi iscăliţi certificatul

Că nu ştiţi boala care mă mănîncă.

O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii

Mi-e capul greu de fiecare veste

Şi nici un minister al sănătăţii

De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.

Sînt numai un creion care îşi scrie

Problema ţării lui, încă o dată,

Şi-şi copiază pe curat, tîrzie,

Această dulce ţară zbuciumată.

Deci, doctore, acestea se întîmplă,

Acestea să le afle telegraful

Mă trage mîlul veacului de tîmplă

Din care nu vreau să se-aleagă praful.

Mai am în mine bucurie multă,

Mai am în mine dorul de-a vă spune

Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă,

Să vadă dacă am cuvinte bune.

De nici de sanatoriu nu m-apropii

Că n-aveţi voi rezervă pentru mine

Eu sînt bolnav de soarta Europei

Şi Pacea doarme-n inimă la mine.

Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,

Dureri de şale, şoc de şapte arte,

Artrită la picior şi la aripă

Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.

1983

Subiect: Re: Poezie universala Dum Ian 22, 2012 7:09 pm

Basm de MarianaKabbout

Un basm cu noi a început…
Dar mâna ce l-a scris a vrut
Cuprinsu-i, timpuriu apus,
Cât mai pe scurt să fie spus…

În nopţi de iarnă, ani la rând,
Printre cuvinte, colindând,
Suflete mii vor rătăci,

Niciunul însă nu va şti
De ce s-a scris: A fost odat’
Când nici măcar n-am existat…

12 ianuarie 2008

Subiect: Re: Poezie universala Joi Feb 09, 2012 10:52 pm

Ion Luca Caragiale

Aţi aruncat pe lefegii
În drum cu dame şi copii,
Le-aţi smuls modestul lor dejun,
Le-aţi smuls şi francul de tutun.

Miniştri cruzi! Mai bine v-aţi
Fi hotărât să suprimaţi
Atâtea mii de sinecuri,
Nu pânea de l-atâtea guri!

Pe nevoiaşii cei infimi
Nu trebuia ca să-i suprimi!
Guvern, pornit pe suprimat,
Ascult-al meu deziderat.

Suprimă apa, vil lichid,
Al broaştelor nectar stupid;
Suprimă apa din buget,
Să bem, doar bere şi mischet.

Ah, te implor ca un milog,
Suprimă soacrele, te rog!
Suprimă-le ff. urgent
Şi îţi ridic un monument!

Guvern! suprimă - eşti dator! -
Pe orişicare creditor:
Voi proslăvi numele tău
Când voi scăpa d-acest călău!

Suprimă pe acei băieţi
Care-şi dau ifos de poeţi
Şi prin gazete zilnic fac
Plantaţii vaste de spanac!

Suprimă pe orice păgân
Ce n-a citit "Moftul român”,
Şi n-a fost atât de levent
S-achite un abonament!

Subiect: Re: Poezie universala Mier Mar 07, 2012 7:06 am

George Coşbuc

Mama

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

Subiect: Re: Poezie universala Sam Ian 12, 2013 8:03 pm

Mihai Eminescu - Epigonii

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Ma cufund ca într-o mare de visari dulci si senine
Si în jur parca-mi colinda dulci si mândre primaveri,
Sau vad nopti ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbravi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii si cu râuri de cântari.

Vad poeti ce-au scris o limba, ca un fagure de miere:
Cichindeal gura de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsa, Daniil cel trist si mic,
Vacarescu cântând dulce a iubirii primavara,
Cantemir croind la planuri din cutite si pahara,
Beldiman vestind în stihuri pe razboiul inimic.

Lira de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-ntelepciune,
Care, cum rar se întâmpla, ca sa mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomata?
S-au dus toti, s-au dus cu toate pe o cale ne'nturnata.
S-a dus Pann, finul Pepelei, cel istet ca un proverb.

Eliad zidea din visuri si din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profetiilor amare,
Adevar scaldat în mite, sfinx patrunsa de-nteles;
Munte cu capul de piatra de furtune detunata,
Sta si azi în fata lumii o enigma n'explicata
Si vegheaz-o stânca arsa dintre nouri de eres.

Bolliac cânta iobagul s-a lui lanturi de arama;
L-ale tarii flamuri negre Cârlova ostirea cheama,
În prezent vrajeste umbre dintr-al secolilor plan;
Si ca Byron, treaz de vântul cel salbatic al durerii,
Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperarii,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.

Pe-un pat alb ca un lintoliu zace lebada murinda,
Zace palida vergina cu lungi gene, voce blânda -
Viata-i fu o primavara, moartea-o parere de rau;
Iar poetul ei cel tânar o privea cu îmbatare,
Si din lira curgeau note si din ochi lacrimi amare
Si astfel Bolintineanu începu cântecul sau.

Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita,
Rumpe coarde de arama cu o mâna amortita,
Cheama piatra sa învie ca si miticul poet,
Smulge muntilor durerea, brazilor destinul spune,
Si bogat în saracia-i ca un astru el apune,
Preot desteptarii noastre, semnelor vremii profet.

Iar Negruzzi sterge colbul de pe cronice batrâne,
Caci pe mucedele pagini stau domniile române,
Scrise de mâna cea veche a-nvatatilor mireni;
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugraveste din nou, iarasi pânzele posomorâte,
Ce-aratau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

S-acel rege-al poeziei, vecinic tânar si ferice,
Ce din frunze îti doineste, ce cu fluierul îti zice,
Ce cu basmul povesteste - veselul Alecsandri,
Ce-nsirând margaritare pe a stelei blonda raza,
Acum secolii strabate, o minune luminoasa,
Acum râde printre lacrimi când o cânta pe Dridri.

Sau visând o umbra dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca doua basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergina, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aseaza-n tron de aur, sa domneasca lumi rebele,
Si iubind-o fara margini, scrie: "visul de poet".

Sau visând cu doina trista a voinicului de munte,
Visul apelor adânce si a stâncelor carunte,
Visul selbelor batrâne de pe umerii de deal,
El desteapta-n sânul nostru dorul tarii cei strabune,
El revoaca-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Stefan cel Mare, zimbrul sombru si regal.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrâne, urâte,
Masti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;
În noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;
Voi credeati în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Si de-aceea spusa voastra era sunta si frumoasa,
Caci de minti era gândita, caci din inimi era scoasa,
Inimi mari, tinere înca, desi voi sunteti batrâni.
S-a întors masina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain!

Voi, pierduti în gânduri sunte, convorbeati cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Caci al nostru-i sur si rece - marea noastra-i de înghet,
Voi urmati cu rapejune cugetarile regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéti.

Cu-a ei candela de aur palida întelepciune,
Cu zâmbirea ei regala, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vietii voastre drum de roze semanat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastra: o lira,
Ce la vântul cald ce-o misca cântari molcome respira;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutatoare ce nimica nu viseaza,
Ce tablourile minte, ce simtirea simuleaza,
Privim reci la lumea asta - va numim vizionari.
O conventie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciuna;
Ati luptat lupta desarta, ati vânat tinta nebuna,
Ati visat zile de aur pe-asta lume de amar.

"Moartea succede vietii, viata succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alta soarte;
Oamenii din toate cele fac icoana si simbol;
Numesc sunt, frumos si bine ce nimic nu însemneaza,
Împartesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Si pun haine de imagini pe cadavrul trist si gol.

Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita
Unor lucruri n'existente; carte trista si-ncâlcita,
Ce mai mult o încifreaza cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate.
Strai de purpura si aur peste tarâna cea grea.

Ramâneti dara cu bine, sunte firi vizionare,
Ce faceati valul sa cânte, ce puneati steaua sa zboare,
Ce creati o alta lume pe-asta lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruina,
Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumina, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... si ca dânsa suntem noi.

1870, 15 august

Subiect: Re: Poezie universala Sam Ian 12, 2013 8:06 pm

Mihai Eminescu - Usoare Sunt Vietele Multòra...

Usoare sunt vietele multora.
Ei prind din zbor placerea trecatoare,
În orice timp au clipa lor cu soare
Si-n orice zi le-apare aurora...

Dar spune, tu, copila visatoare,
De-am fost si eu din rândul acelora,
De-mi esti si mie ce le esti altora,
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?

Traiam pierdut în umbra amortirii,
Desarta-mi viata semana cu spuma
Si orb eram la farmecele firii...

Deodata te vazui... o clipa numa
Simtii adânc amarul omenirii...
Si iata ca-l cunosc întreg acuma.