Spiritualitate

Dragobetele sarbatoarea tineretii si a iubirii!



Cand se serbeaza Dragobetele?



Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24
februarie, oamenii tineau sau faceau Dragobetele (Ziua Indragostitilor,
Cap de primavara, Logodnicul Pasarilor). Probabil ca luna februarie era
considerata luna de primavara, iar ziua de 24 era inceputul anului
agricol (uneori ziua iesirii ursului din barlog). Este momentul in care
natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special
tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea.

Traditia purtarii martisorului! Ce este martisorul?



S-a dus si luna februarie...mai intoarcem o fila din calendar...

si a venit primavara! Asta pentru ca romanii sarbatoresc venirea
primaverii intr-un mod unic, la inceputul lunii martie. Dupa vechiul
calendar roman, 1 Martie era prima zi din an si se celebra sarbatoarea
"Matronalia" la care se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor
naturii, al primaverii si al agriculturii.



An de an de 1 Martie ne recapatam speranta, optimismul, credinta in mai
bine si sporul in toate. Martie este momentul in care oamenii incep sa
caute primul ghiocel, ca semn al venirii primaverii cu adevarat. Acum
frigul incepe sa se impleteasca cu razele soarelui, intunericul cu
lumina si dupa o iarna grea cu omat mare invinge viata, primavara,
soarele. Acest triumf al reinvierii si regenerarii este invocat prin
Martisorul pe care-l daruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim sa le
aduca fericire si noroc.



Probabil toti stiu ca de 1 Martie daruim martisoare sau primim mici
simboluri ale primaverii, martisoarele, dar probabil putini dintre noi
cunosc povestea martisorului ori s-au intrebat ce simbolizeaza si de
unde a pornit obiceiul ,,purtatul martisorului"...



CE ESTE MARTISORUL?

Semnificatia martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un
simbol al primaverii,al revenirii la viata. El ne aduce optimism si
credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era
simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici
pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele
frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul.



CUM A APARUT MARTISORUL?

Ei bine...iata povestea martisorului... Odata soarele coborî într-un
sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit
dintre oameni, inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase.
Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai
râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un
tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi dintre
pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l
biruie pe zmeu si sa elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri:
vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta.
S-au înfruntat zile întregi pâna când zmeul a fost doborât. Slabit de
puteri si ranit, tânarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer
înveselind si bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat,
dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sângele cald din rani i s-a
scurs în zapada. Pe când acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii,
vestitorii primaverii. Pâna si ultima picatura de sânge se scurse în
zapada imaculata. Muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucurasi: unul
alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor
apropiati. Rosul înseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind
de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si
puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.



CARE SUNT ORIGINILE MARTISORULUI?

La originile martisorului a stat o moneda de aur sau de argint, dupa
alte surse, la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite, una
rosie si alta alba ( sau alb si negru), ce semnificau lupta vietii
asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era purtata in
general de persoanele sensibile (copii si fetele tinere). Exista
credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire.



PRIMUL MARTISOR

Poate o sa radeti...dar legenda martisorului spune ca: Umbland cu oile
prin padure si torcand lana din furca Baba Dochia a gasit o para, i-a
facut o "borta" si a legat-o cu un fir de ata, asta se intampla intr-o
zi de 1 Martie si de atunci s-a extins obiceiul. Insa despre martisor a
inceput sa se vorbeasca mai tarziu, primele informatii fiind furnizate
de folcloristul Simion Florea Mihai.

Pe
langa traditionalele oua rosii, cozonac, miel si pasca, obiceiurile
pascale romanesti sunt îmbogatite de traditiile regionale.


În Bucovina,
în noaptea de Paste, exista obiceiul aprinderii „focurilor de veghe”.
Pe dealuri si coline sunt aprinse focuri puternice care ard toata
noaptea. În jurul lor, se aduna satenii care povestesc întamplari din
viata lui Iisus, iar baietii sar pe deasupra focului, pentru a îndeparta
duhurile rele. Tot în Bucovina, se obisnuieste ca, în noaptea de
Înviere, fetele sa mearga în clopotnita bisericii din sat si sa spele
limba clopotului cu „apa neînceputa”. Apa neînceputa presupune ca
persoana care a scos-o din fantana sa nu vorbeasca pana cand apa va fi
folosita la spalatul clopotului. Apoi, în zorii zilei de Paste, fetele
se spala cu aceasta apa ca sa fie frumoase si atragatoare tot anul. Tot
aici, obiceiul stravechi romanesc al încondeierii oualor este ridicat la
rang de arta. Motivele folclorice folosite sunt cele traditionale
(spicul, soarele, frunza si crucea), dar maiestria cu care sunt pictate
aici nu se regaseste în nicio alta regiune a tarii.

În Transilvania,
a doua zi de Paste, tinerele fete sunt stropite cu parfum de catre
feciorii îmbracati în haine traditionale. Acestea, la randul lor, ofera
baietilor de baut si cateva mici daruri. Se spune ca acele fete vor avea
noroc tot anul, iar barbatii care uita de acest obicei, vor fi urmariti
de ghinion. Mai demult, obiceiul era ca fetele sa fie stropite cu apa
de fantana.

În tara Motilor, în noaptea de Paste, toaca de la biserica este dusa în cimitir, unde trebuie sa fie pazita de catre feciorii din
sat.
Daca nu reusesc sa o pastreze în siguranta si este furata, paznicii
care au dat gres vor oferi, a doua zi, o masa bogata. Daca aceia care au
încercat sa fure toaca nu au reusit, ei vor fi gazdele ospatului.

În Banat,
în dimineata zilei de Paste, copiii se spala pe fata cu apa proaspata
de la fantana în care sau pus un ou rosu si fire de iarba verde. Masa
traditionala se serveste doar dupa ce bucatele au fost tamaiate si
include ciolan de porc fiert, oua rosii si friptura de
miel.

Tot în Banat, dar si în Muntenia,
exista obiceiul ca tinerele fete sa pastreze în casa lumanarea aprinsa
în noaptea de Inviere. Lumanarea respectiva este apoi aprinsa pentru
cateva momente, atunci cand are loc un eveniment fericit. Cine urmeaza
datina, se spune ca are noroc în viata personala si este bine vazut de
cei din jur.

În regiunea Sibiului, exista
obiceiul ca de Paste sa fie împodobit un pom de dimensiuni reduse, un
arbust, asemanator cu cel de Craciun. Doar ca, de data aceasta, în locul
globurilor
[img][Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link][/img]se agata oua vopsite, golite de continut. Pomul poate fi asezat într-o vaza si pastrat ca si podoaba a casei.

În Maramures, traditia spune ca în prima zi de Paste, e bine ca prima persoana care îti intra în casa sa fie un barbat. Altfel, va
fi
discordie în casa în acel an. Dimineata devreme, copiii merg la
prieteni si la vecini sa anunte Învierea Domnului, iar gazda îi
întampina cu oua încondeiate.


În nordul Sucevei
se pregatesc diferite dulciuri speciale cum ar fi „Babele“ simbolul
vietii cumpatate. Prajitura este facuta din nuca, rahat si stafide,
asemenea cozonacului, doar ca aceasta compozitie se toarna în forme
speciale. „Babele” – sunt duse la slujba de Înviere, alaturi de bucatele
traditionale din cosul pascal.

O traditie de import
Desi
nu e autohton, iepurasul de Paste a fost primit cu bratele deschise de
toti copiii, pentru ca e la fel de generos ca Mos Craciun!

In traditia noastra populara ouale vopsite au puteri miraculoase:
Te apara de rele, vindeca bolile si protejeaza gospodaria.

Povestea Iepurasului de Paste

In Duminica aceasta sarbatorim Floriile, sarbatoare cunoscuta si sub denumirea de Duminica Floriilor sau Duminica Stalpilor.
Floriile
se serbeaza cu o saptamana inainte de Paste si simbolizeaza Intrarea
Domnului in Ierusalim, iar pentru toti credinciosii, incepand
cu
acesta data pana la Paste, incepe Saptamana Patimilor. Aceasta
sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost
intampinat in Ierusalim cu flori si cu ramuri de finic si de maslin.
Credinciosii duc simbolic la biserica ramuri de salcie si flori pentru a
le sfinti, deoarece incepand cu acesta zi toate florile si toti pomii
incep sa infloreasca. La slujba de Florii, totii slujitorii bisericii
tin in maini alaturi de aceste flori si crengi de salcie si o lumanare
aprinsa ca simbol al biruintei vietii importiva mortii.

In randurile care urmeaza voi enumera cateva zicale din batrani care se mai respecta si in ziua de astazi:
- Se spune ca asa cum va fi ziua de Florii asa va fi si ziua de Paste.
- Fetele, pentru a-si visa ursitul, pun seara sub perna busuioc sfintit.
- Pentru a ne apara de boli e bine ca atunci cand se va face baie, in apa sa se puna si cateva flori sfintite.
- Nu este bine ca in ziua de Florii sa se spele pe cap, pentru a nu albii.
- In aceasta perioada infloresc urzicile, si nu mai sunt bune de mancat.
- Cei care se impartasesc in Duminica Floriilor li se vor indepli dorintele.

Insa nu numai crestinii ortodoxi sarbatoresc in aceasta Duminica, ci si foarte multi catolici care praznuiesc Pastele Catolic.

Învierea Domnului (Paştele) - Sărbătoarea Sărbătorilor (autor: Diac. Dumitru - Ionuţ Popescu)

Praznicul Învierii reprezintă biruinţa Domnului nostru Iisus Hristos
asupra morţii, iar de roadele acestei Învieri se bucură întreaga
umanitate, căci prin Botez noi toţi suntem eliberaţi din robia păcatului
originar. Pana la întruparea lui Iisus Hristos, toţi morţii - drepţi
sau păcătoşi - de la Adam şi până atunci mergeau în iad. Dupa Învierea
Domnului Raiul devine locul şi starea drepţilor, iar iadul, exclusiv,
locul şi starea păcătoşilor. Pentru aceasta, în icoana Învierii care
există în Biserica Ortodoxă este pictată ieşirea din iad a lui Adam şi
Eva, însoţiţi de toţi drepţii Vechiului Testament.

Învierea
Domnului (Paştele) este fundamentul credinţei, învăţăturii şi
spiritualităţii creştine, căci „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este
atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră" (I Cor.
15,14)", spune Sfântul Apostol Pavel.

Importanţa sărbătorii Învierii Domnului
Învierea Domnului este un eveniment central şi unic în istoria lumii,
dar depăşeşte şi redefineşte această istorie, cu toate că actul în sine
este cât se poate de real sau "palpabil", realitatea istorică a
acestuia fiind întărită de apariţiile lui Iisus Hristos după Înviere.
În plan istoric, Învierea lui Hristos izvorăşte fiinţei umane un
curaj de nebănuit. După evenimentele cutremurătoare ale răstignirii,
morţii şi îngropării, ucenicii Săi se aflau într-o stare de lipsă a
păcii şi de frică. Stăteau închişi de frica iudeilor, iar Iisus Hristos
Cel Înviat "a venit şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă!...
Şi, suflând asupra lor, le-a zis: Luaţi Duh Sfânt" (Ioan XX, 19, 22). De
acum înainte întru nădejdea Învierii lui Hristos creştinii nu vor mai
experimenta sentimentul de frică de moarte, de singurătate sau
deznădejde, conştientizând Pacea permanentă a Duhului Sfânt prin post şi
rugăciune, dar şi Curajul mântuitor al Învierii, căci ne socotim a fi
„morţi păcatului (trupeşte), dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus,
Domnul nostru" (Romani 6, 11).

Invierea lui Iisus Hristos este
un fapt istoric dar depăşeşte istoria şi puterea umană de înţelegere
căci este un act care ţine de puterea dumnezeiască şi nu se datoreazã
vreunei puteri din natura omenească sau din mediul înconjurător. Deşi
este atestată prin numeroase mărturii cuprinse atât în Sfânta Scriptură,
cât şi în Sfânta Tradiţie - transmise prin "viu grai" - Învierea
Domnului rămâne o taină mai presus de mintea şi cugetul omenesc,
cuprinsă şi experimentată prin credinţă.
...

Perioada premergătare Paştelui - De la Cruce la Înviere.
Pentru creştini, a serba Paştele înseamnă a împropria Patimile,
Răstignirea şi Învierea lui Hristos. Prin participarea la sfintele
slujbe din Săptămâna Mare suferim împreuna cu Hristos pentru ca să ne
bucurăm împreună cu El prin Înviere.
Deşi Biserica Ortodoxă
insistă pe importanţa şi folosul postului, slujbele rânduite în această
perioada sunt pline de speranţă si optimism. Pentru a învia, Iisus
Hristos şi-a asumat de bună voie suferinţa şi S-a smerit, fiind scuipat
si batjocorit. Prin aceasta, Domnul nostru Iisus Hristos ne descoperă
înţelesul şi profunzimea iubirii. Nu există dragoste fără sacrificiu!
Iubirea Sa este îndelung răbdătoare.
Nu putem să înţelegem
semnificaţia profundă a Învierii Domnului fără să parcurgem împreună cu
El Drumul Crucii. Exista două moduri de a serba Paştele: unul exterior,
prin care ne bucurăm alături de cei dragi de prinoasele pregătite, altul
interior, duhovnicesc, care presupune trăire în Hristos. Trăirea
duhovnicească presupune bucuria exterioară, şi nu invers. A reduce
sărbătoarea Învierii Domnului strict la biologic, la mâncare şi la
băutură înseamnă a limita semnificaţia acestui praznic al praznicelor.
...
Asumându-ne Crucea, ne împropriem Învierea. De aceea, nu se poate
prăznui Învierea Domnului din afara Bisericii. Îmbuibarea, desfrânarea,
beţia, nu numai că sunt străine duhului sărbătorilor pascale, dar şi
opuse acestora.
Biserica îşi îndeamnă fiii săi să ţina postul cu
smerenie, să se împace cu semenii lor, să participe la sfintele slujbe
rânduite pentru această perioadă, să se împărtăşească cu Sfântul Trup şi
Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi să se bucure, în mod
echilibrat, de prinoasele pregătite.

Sursa: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Semnificaţii şi tradiţii legate de sărbătoarea Paştelui
Pe lângă aspectul liturgic-sacramental al sărbătorii Învierii
Domnului există şi o dimensiune populară, a datinilor străbune, fiecare
zonă a ţării noastre având tradiţii populare specifice, a căror
varietate reflectă multiplele posibilităţi şi forme de laudă adusă lui
Dumnezeu. Unele dintre acestea au fost preluate din Vechiul Testament şi
îmbogăţite cu noi sensuri în creştinism; altele, deşi păgâne la
origine, s-au încreştinat odată cu cei care s-au convertit.

Lumânarea
În noaptea de Înviere, credincioşii care merg la biserică au grijă să
vină cu lumânări pentru „a lua lumină". Din candela aflată pe Sfânta
Masă, preotul aprinde o lumânare, apoi, ieşind la credincioşi, le
adresează chemarea: „Veniţi de primiţi lumina!" Astfel, în noaptea
Învierii, toate lumânările aprinse din biserică, pe care creştinii le
ţin în mâini pe toată durata slujbei, sunt, de fapt, o singură lumină,
Lumina lui Hristos care luminează tuturor. Aceasta este dusă de fiecare
la casa sa. Mulţi creştini păstrează restul de lumânare rămasă nearsă
din noaptea Învierii şi o aprind în cursul anului în timp de furtună sau
în cazul în care au un mare necaz în casă.

Mielul pascal
Tradiţia moştenită din moşi strămăşi în ţara noastră este ca masa din
zilele Paştilor să conţină preparate din carne de miel, încât aproape
nu poate fi gândită această sărbătoare separată de mielul sacrificat cu
acest prilej.
Dacă, astăzi, sacrificarea mielului de către
creştini nu mai este un act de cult, în timpul Vechiului Testament
aceasta reprezenta actul central al Paştelui iudaic. Înaintea trecerii
prin Marea Roşie, deci a eliberării din robia egipteană a poporului
evreu, Dumnezeu a instituit, prin Moise, sărbătoarea Paştilor. În ziua
de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaică a sacrificat un miel pe
care l-a mâncat fript pe foc, cu azimă (pâine nedospită) şi ierburi
amare. Cu sângele mielului au fost unse uşile caselor, astfel încât,
atunci când moartea a lovit pe cei întâi născuţi ai egiptenilor, copiii
evreilor au scăpat cu viaţă. Astfel, pentru poporul evreu, Paştile şi
tăierea mielului pascal însemnau amintirea salvării minunate din robia
egipteană şi începutul unei vieţi în libertate.
De ce a fost
ales acest animal şi nu altul? Pentru că mielul, prin chipul lui,
exprimă blândeţea şi nevinovăţia. În Noul Testament, Hristos foloseşte
deseori, în parabolele Sale, mielul sau oaia pentru a-i desemna pe cei
drepţi - în opoziţie cu caprele, chipul celor răi.

Ouăle roşii
Ouăle roşii nu lipsesc de Paşti de pe masa creştinilor, dar nici din
biserică, unde sunt aduse pentru a fi binecuvântate la sfârşitul slujbei
de Înviere. În perioada pascală, creştinii ciocnesc ouă roşii, rostind
unii către alţii: „Hristos a înviat!", „Adevărat a înviat!"

Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreştine, din
timpul când anul nou se serba la echinocţiul de primăvară. Ele erau date
în dar, ca simbol al echilibrului, creaţiei şi fertilităţii. Obiceiul
colorării ouălor s-a transmis creştinilor, fiind păstrat până în zilele
noastre.
Tradiţia a păstrat mai multe legende care leagă ouăle
roşii de Patimile şi Învierea Domnului. Una dintre ele spune că pietrele
cu care l-au bătut evreii pe Hristos, lovindu-se de El, s-au
transformat în ouă roşii. Potrivit unei alte legende, după ce a fost
răstignit Mântuitorul, cărturarii şi fariseii au făcut un ospăţ de
bucurie. În timp ce mâncau, unul dintre ei a spus în batjocură: „când va
învia cocoşul acesta pe care îl mâncăm, iar ouăle acestea fierte vor
deveni roşii, atunci va învia şi Iisus". Nu a terminat însă bine de
rostit aceste cuvinte că ouăle au devenit roşii, iar cocoşul a început
să bată din aripi.

Pasca
Pasca
este un cozonac special care se coace de către gospodinele creştine (mai
cu seama in Moldova) numai o dată pe an, de Sfintele Paşti. Ea are
formă rotundă, amintind de coroana lui Hristos, sau dreptunghiulară,
asemănătoare mormântului în care a fost aşezat. La mijloc are imprimată o
cruce, iar pe margini este împodobită cu aluat împletit.
O
legendă din Bucovina spune că pasca se face de pe vremea când umbla
Iisus cu ucenicii Săi prin lume. Poposind la un gospodar, la plecare,
acesta le-a pus de mâncare în traiste. Oprindu-se într-o pădure,
apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paştile, iar El le-a răspuns
că Paştile va fi atunci când vor găsi pâine de grâu în traiste. Cum
gospodarul la pusese tocmai pâine de grâu, atunci a fost Paştile.

Iepuraşul aducător de ouă
Iepuraşul de Paşti este o inovaţie recentă care tinde să câştige tot
mai mult teren chiar şi în spaţiul creştin. Simbolul este unul păgân,
legat de Eastre, zeiţa fertilităţii la anglo-saxoni. Întrucât
sărbătoarea păgână dedicată zeiţei Eastre avea loc primăvara, după
încreştinare, lumea anglo-saxonă a transferat numele acesteia Paştelui
creştin, devenind Easter. Simbolul iepuraşului aducător de ouă a fost
dus de emigranţii germani America. De aici s-a răspândit apoi în
majoritatea ţărilor creştine.
Astăzi, iepuraşul de Paşti are, mai
ales, o trăsătură comercială: este cel în numele căruia se oferă
cadouri. Un fel de Moş Crăciun al primăverii.

Vinerea Mare, ziua Rastignirii Domnului

•
Credinciosii ortodocsi sarbatoresc astazi ultima vineri din Postul Mare,
zi care este numita si Vinerea Pastelui, Vinerea Patimilor, Vinerea
Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare.
• Astazi este ziua in care
Hristos a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea
neamului omenesc de sub jugul pacatului stramosesc.

Credinciosii
ortodocsi sarbatoresc astazi ultima vineri din Postul Mare, zi care
este numita si Vinerea Pastelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra,
Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Astazi este ziua in care Hristos a fost
rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de
sub jugul pacatului stramosesc. Din acest motiv, Vinerea Mare este si zi
de post negru. Crestinii mai dau diferite conotatii legate de aceste
denumiri. Acestea sunt date de ceea ce se intampla in aceasta zi.
Astfel, se numeste Vinerea Pastilor, pentru ca este ultima vineri
dinaintea Pastelui; Vinerea Patimilor, deoarece in aceasta zi a patimit
si a fost rastignit Iisus Hristos. Totodata, se cheama Vinerea Seaca,
pentru ca cei mai multi romani au obiceiul de a tine post negru, adica
nu mananca si nu beau nimic toata ziua. Mai este numita Vinerea Mare
pentru ca este ultima vineri din Saptamana Mare. Tot in Sfanta zi de
Vineri se face pomenirea Sfintelor, Mantuitoarelor si infricosatoarelor
Patimi ale Domnului si Dumnezeului Iisus Hristos, respectiv scuiparile,
lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira,
trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita si, nu in ultimul rand,
crucea si moartea pe care le-a primit de bunavoie. Se mai face pomenire
de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul recunoscator,
care a fost rastignit impreuna cu El. Astazi este o zi aliturgica in
bisericile ortodoxe, o zi in care, in respectul fata de Patimile
Domnului, nu se oficiaza Sfanta Liturghie. Slujbele incep cu Ceasurile
imparatesti, care se citesc doar in ajunurile marilor sarbatori. Inspre
seara, dupa spovedirea credinciosilor se oficiaza Denia Sambetei celei
Mari. Dupa Psalmii Utreniei, soborul de preoti iese in mijlocul
bisericii, in fata Sfantului Epitaf. Se oficiaza Prohodul Domnului,
poate cea mai grava si solemna slujba a credintei ortodoxe.
Credinciosii, cu lumanari in maini, asculta cum soborul citeste cateva
stihuri in care este vorba despre moartea Mantuitorului, despre
pogorarea Sa in iad si in care se anunta Invierea. La sfarsitul slujbei,
se ia Sfantul Epitaf si se inconjoara de trei ori biserica, cu lumanari
aprinse in maini. Dupa aceasta, se intra iarasi in biserica. In timp ce
preotii tin ridicat Epitaful la intrarea in biserica, credinciosii trec
pe sub el, atingandu-l cu mana. La sfarsitul slujbei, se mai oficiaza
doua cantari si se citeste o Evanghelie, dupa care credinciosii se
retrag, cu lumanarile in maini, catre case. Nu in ultimul rand, Vinerea
Mare este o zi de doliu pentru crestini si acest lucru pentru ca in
aceasta zi a patimit si a fost rastignit Iisus Hristos. Traditia spune
ca in Vinerea Mare nu se face treaba in casa, iar cei foarte credinciosi
tin post negru. Sambata este ultima zi pentru pregatirile de Paste,
cand gospodinele prepara cea mai mare parte a mancarurilor traditionale
pentru masa de sarbatoare. Tot in aceasta zi, ele fac ultimele retusuri
la hainele pe care le vor imbraca la Inviere si in zilele urmatoare.

23 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
Măritul
acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în
vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam
strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când
a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
[img][Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link][/img]Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat
poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce
se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune
poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă,
a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa
idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu
amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea,
nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea
întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în
trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a
rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare
ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul
în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el
sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui
Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru
sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora
din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi
venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos
Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând
că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După
accasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie
şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o
milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe
un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care
erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra
mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit
Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi
când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte
de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai
mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti.
Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă,
slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi
murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el
credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe
bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau,
şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor,
a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el
Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel
ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat:
Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au
sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe
sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte
asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe
Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul,
iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui
Dumnezeu.
Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică
zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de
piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc
depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul.
Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită
credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp
asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare,
se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să
ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând
numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la
pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul.
Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă
sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar
ea îi spuse pricina intristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise
către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse.
"De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu
degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul
văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce
era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au
dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de
ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci
aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat
şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde
trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul
iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie
iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în
locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi
până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru
mărirea sfântului pentru preamărita minune.
Iată altă minune făcută
la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest
loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi
vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă
de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta
aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea
privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună
cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe
cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe
care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai
mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi
au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui
Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost
nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la
Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit
ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului
întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe
sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu
atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia
într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile
femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la
masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi
stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnczeu s-a făcut
minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau
lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum,
care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din
Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta.
Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea
lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul.
Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1
de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul
acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un
bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă
paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă
vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat
de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi
mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său
mucenic.

[SAPTAMANA PATIMILOR(SAPTAMANA MARE) sa fim mai buni
Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.

Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.

Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:

"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. "Doamne", zicem noi catre Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, "a luat randuiala de mironosita". A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, "aducand mir de mult pret". A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: "Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul".

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: "Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." Nu intamplator in fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: "Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta".

In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: " Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat".

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.
Astfel, noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.

Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:

"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

Sa luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor sa avem putere sa raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur:

"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".