Romanul s-a nascut poet

Cei ce au talent isi pot prezenta creatiile.

Ion Minulescu

---

Multaşteptatei




De când te-aştept!...
Sunt ani...
Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine...
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Şi-n plânsul celor patru strune!...


. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .


Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt'dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute
Amanţii,
Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute...
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Şi-n zare nimeni nu s-arată!...


Te-am aşteptat pe ţărmul mării -
Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa...
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
Îmi spuseră c-aştept zadarnic...
Şi azi viorile-n surdine...
Ce-mi plâng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...

Corneliu Serban
Amândoi

Minunea noastra simpla e ca iubim mereu
cu tainica uimire traita-ntâia oara;
ca ne aflam alaturi la bine si la greu,
senini când zarea poate si pentru noi sa moara.


Minunea nostra simpla e darul de a sti
ce-i dor, si ce-i tristete, si ce-i singuratate -
Minunea noastra simpla e c-am ramas copii
si ca la fel ramânem cât inima ne bate.

DE CE- AI DAT, DOAMNE?!


Lui Ozea Rusu
Copiii lesina, nu-i bine,
Si moarte picura din nori.


Si chiar izvorului ii vine
Un fel de greata uneori.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsa mila ori e muta,
Iar crucea de la piept e joc.
In moarte tot mai multi se muta,
Vazand ca-n viata nu au loc.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!



Autor: Grigore Vieru

Viori aprinse,femeile
autor Lucian Blaga


Viori sunt femeile,
tremur în palme răsfrânt.
Le slăvesc şi le cânt
pentru sfârşitul de drum
ce-l au pe pământ.
Lemn moale, lemn sfânt!
Viori sunt femeile,
vibraţie fără cuvânt,
viori aprinse subt arc
în flăcări şi fum

Sunt zile cand tristetea isi coboara valul transparent peste sufletul meu si isi picura fiinta din privirea mea. Sunt zile cand as vrea sa ma ascund de lume in cel mai indepartat ungher al necunoasterii. Mi-as dori sa uit.
Tristetea este un sentiment care apare frecvent in viata noastra. Este arma, refugiul si protectia folosita de femei in lupta cu viata si cu societatea. Nu sunt feminista, nu cred in egalitatea sexelor (pentru ca nu exista), cred in sentimente si in faptul ca ne-au fost date pentru a invata ceva din ele, pentru a experimenta. Tristetea este o forma de energie care se naste in diverse contexte. Cand imi imbraca inima in catifea, stiu ca a venit pentru a-mi arata o alta imagine a vietii mele. O las sa-mi toarca linistita in suflet. Stiu ca se va trezi si va pleca singura.
Pentru ca este energie are nevoie sa se transforme in ceva. Tristetea mea se preschimba in cuvinte, in fraze, in povesti, in ecouri, in vise. Tristetea mea traieste in mine si prin mine. Eu sunt cea care ii dau identitate si valoare. Eu ii hotarasc soarta.
Ma gandesc ca avem atata putere prin sentimentele noastre si nu stim sa o folosim. Avem capacitatea de a ne transforma viata in ceea ce dorim. Nu spun sa ne controlam sentimentele, ci sa le luam ca atare si sa le transformam in ceva benefic pentru noi.
In ce anume? Doar tu poti sa stii.

Cata fericire in tristetea mea
Ce fericit e prostul ca nu stie prea multe
Ce fericit uitucul ca nu trebuie sa uite
Ce fericit nebunul ca toti il lasa-n pace
…altminteri toata bucuria
in lacrimi s-ar preface.


Ce fericit naivul cand crede in dreptate
Ce fericit saracul,caci el are de toate
Ce fericit e cerul cand il privim zambind
…prin sufletele noastre cu ochii plini de jind.

Ce fericita ploaia cand spala fete triste
Ce fericit bolnavul ca-ncearca sa reziste
Ce fericit copilul ce uita sa mai creasca
…dar trist e cel ce va ajunge,
iubire sa cerseasca.

Ce fericit soldatul intors teafar acasa
Ce fericit modestul ca de nimic nu-i pasa
Ce fericit e cel ce da si uita sa mai ceara
dar blestemat cel care va lasa
iubirea sa dispara !